logo-full-color

Ce trebuie să știi despre vaccinurile antigripale: Când și de ce să te vaccinezi în septembrie?

Vaccinurile antigripale reprezintă unul dintre cele mai eficiente moduri de a preveni răspândirea gripei, o boală contagioasă care poate avea complicații serioase. Odată cu sosirea lunii septembrie și a sezonului rece, vaccinarea devine o preocupare tot mai mare pentru mulți dintre noi.

Ce este gripa și cum se răspândește?

Gripa este o infecție virală care afectează în principal sistemul respirator. Se răspândește foarte ușor, prin picături de salivă emise atunci când o persoană infectată tușește, strănută sau vorbește. În colectivitate, virusul poate circula rapid, vaccinarea fiind o strategie eficientă de prevenție.

Deși simptomele gripei se pot asemăna cu cele ale unei răceli comune, afecțiunea are un impact sever și poate duce la pneumonie, insuficiență respiratorie și, în cazuri extreme, chiar deces. Gripa este deosebit de periculoasă pentru categoriile vulnerabile, cum ar fi copiii mici, vârstnicii și persoanele cu afecțiuni medicale preexistente. Vaccinarea nu numai că reduce riscul de a contacta virusul gripal, dar minimizează și severitatea simptomelor în caz de îmbolnăvire.

Ce sunt vaccinurile antigripale?

Vaccinurile antigripale conțin fragmente inofensive ale virusului gripal, cu scopul de a stimula sistemul imunitar să producă anticorpi. Acestea pot varia de la un an la altul, în funcție de tulpinile de gripă ce se așteaptă a fi cele mai răspândite în anul respectiv.
Există mai multe tipuri de vaccinuri antigripale, inclusiv vaccinuri trivalente și tetravalente, care oferă protecție împotriva a trei sau patru tulpini diferite de virus gripal.

De ce septembrie este un moment bun pentru vaccinare?

Vaccinarea împotriva gripei în luna septembrie te pregătește pentru sezonul gripal și permite sistemului tău imunitar timp să genereze anticorpii necesari. De asemenea, vaccinarea timpurie ajută la protejarea comunității, în special a persoanelor aflate în categoria de risc.

Totodată, vaccinarea la început de toamnă poate oferi și un nivel suplimentar de protecție în contextul începerii școlilor. În această perioadă, riscul de transmitere a gripei este mai ridicat din cauza interacțiunilor sociale crescute. Prin vaccinare, ajutăm la minimizarea acestui risc și la prevenirea unor eventuale focare de boală.

Cui îi este destinat vaccinul antigripal?

Vaccinul antigripal este recomandat tuturor grupurilor de vârstă, dar în special celor care prezintă risc de a dezvolta complicații.
Femeile însărcinate, medicii și personalul medical, dar și persoanele care îngrijesc oameni bolnavi au indicație pentru efectuarea vaccinului antigripal.

Efecte secundare și precauții

Orice vaccin poate avea efecte secundare. Și în cazul vaccinului antigripal, există potențiale efecte secundare minore, cum ar fi roșeață și durere la locul injecției, oboseală sau febră ușoară. Acestea sunt în general tranzitorii și mult mai puțin severe decât simptomele gripei propriu-zise. Dacă ai anumite alergii sau afecțiuni medicale, este esențial să discuți cu medicul tău înainte de a te vaccina.

Beneficiile vaccinării antigripale

Deși multe persoane pot fi reticente când vine vorba de vaccinuri, este esențial să înțelegem gama largă de beneficii pe care acestea le aduc.

  • Evitarea formelor grave: Când te vaccinezi, scapi de grija de a dezvolta o forma gravă de gripă.
  • Risc scăzut de complicații periculoase: Te protejezi de urmările grave ale virusului gripal.
  • Protejarea celor dragi: Interacțiunea cu familia și prietenii este mai relaxată, mai ales dacă aceștia fac parte din categorii vulnerabile – copii sau vârstnici.
  • Îmbunătățirea calității vieții în sezonul rece: Prin vaccinare, îți păstrezi o stare de bine și te bucuri de toamnă și iarnă fără teama îmbolnăvirii grave.
  • Călătorii fără griji: Dacă ai planuri de călătorie sau evenimente importante în perioada sezonului gripal, vaccinarea îți oferă o protecție suplimentară care te ajută să îți duci la bun sfârșit planurile.
  • Prevenție: Măsură eficientă împotriva gripei.

Cum să te programezi pentru vaccinare?

Dacă te-ai decis să te vaccinezi, primul pas este să iei legătura cu medicul de familie. La Family Clinic, întâlnești medici de familie dedicați și apropiați de pacienții pe care îi au în grijă. Tot ce trebuie să faci este să iei legătura cu un medic de familie din clinică și vei primi toate informațiile necesare pentru vaccinarea anti gripală.

Vaccinarea antigripală este o alegere responsabilă care îți protejează atât sănătatea ta, cât și pe a celor din jur. Fii proactiv și nu lăsa gripele și răcelile sezoniere să-ți strice planurile!