logo-full-color

Lichidele reci nu provoacă durere în gât și febră

O concepție foarte de întâlnită este credința că lichidele reci pot cauza dureri în gât sau febră. Însă, este vorba doar despre un mit, întrucât nu există o bază științifică sau medicală pentru atestarea acestei idei. În realitate, lichidele reci ne pot fi chiar de ajutor în ameliorarea inflamației gâtului sau a durerii persistente, contribuind totodată la starea noastră de bine în sezonul cald. Pe timp de vară, lichidele reci pot preveni supraîncălzirea corpului.

Consumul de lichide reci, cum ar fi apa sau înghețata, nu determină o schimbare bruscă a temperaturii din gât sau din corp, așa cum mulți cred. De fapt, gâtul nostru este construit pentru a face față temperaturilor diferite, prin intermediul mecanismelor de termoreglare ale corpului. Deci, lichidele reci nu pot provoca mai mult decât un eventual disconfort care se resimte pe moment. Acestea nu reprezintă o cauză declanșatoare a problemelor grave de sănătate. Mai mult, lichidele reci pot fi utile în reducerea febrei, ajutând la scăderea temperaturii corpului și la ameliorarea senzației de disconfort și durere din timpul bolii.

Pe lângă beneficiile pentru sănătate, lichidele reci pot fi și o alternativă sănătoasă la băuturile carbogazoase și alte băuturi dulci. Consumul de lichide reci poate preveni deshidratarea, încurajând totodată o dietă sănătoasă.

Este important totuși să eviți consumul excesiv de lichide reci, deoarece acestea pot provoca disconfort abdominal sau probleme digestive. Prin urmare, lichidele reci trebuie consumate cu moderație.

Ce cauzează de cele mai multe ori febră și durere în gât?

Există o listă extinsă de probleme de sănătate care pot cauza febră. În continuare, îți prezentăm 3 dintre cele mai des întâlnite afecțiuni care pot cauza febra și durere în gât.

  • Răceala comună (rinofaringita)

Răceala comună este o infecție virală a tractului respirator care, de cele mai multe ori, afectează doar partea superioară a căilor respiratorii. Sunt multe tipuri de virusuri care pot provoca răceala, dar rinovirusurile sunt cel mai des întâlnite.

În majoritatea cazurilor, recuperarea este rapidă, în doar câteva zile. Totuși, este important să mergi la medic pentru tratament, care te va ajuta să eviți complicațiile și îți va ameliora simptomele.

  • Gripa

Gripa este o infecție a tractului respirator cauzată de virusul gripal. Există diferite tipuri de virusuri gripale, motiv pentru care este important să efectuezi un test pentru identificarea tipului acestuia înainte de începerea tratamentului. Acest test se poate efectua rapid la Family Clinic, unde sunt medici de familie cu experiență, pregătiți să-ți prescrie tratamentul adecvat.

  • Faringita bacteriană

Faringo-amigdalita este o afecțiune comună în special la vârsta copilăriei, având ca principal simptom durerea în gât, de cele mai multe ori însoțită și de febră înaltă. Bacteria cel mai frecvent responsabilă pentru faringo-amigdalita acută la copii este Streptococul beta-hemolitic de grup A, care poate fi ușor identificat printr-un test rapid de exudat faringian și necesită obligatoriu tratament antiobiotic.

În concluzie, este important să știi că există multe concepții greșite legate de sănătate, iar cea conform căreia lichidele reci pot cauza dureri în gât sau febră este doar o simplă superstiție. De asemenea, trebuie să fii conștient că febra și durerea în gât pot fi simptomele unor afecțiuni precum gripa, răceala comună sau faringo-amigdalita streptococică, iar tratamentul adecvat și diagnosticul timpuriu sunt esențiale pentru a evita complicațiile și a avea o recuperare cât mai rapidă.

Dacă ai febră și te doare în gât, te așteptăm la Family Clinic pentru diagnostic și tratament!